Transport România - Anglia (UK)
Rută cu regim propriu după Brexit. Se pregătește separat, cu documentație vamală distinctă și termene diferite față de transportul intracomunitar.
OL Speditionwagon SRL organizează transporturi specializate și agabaritice între România și Anglia (Marea Britanie), în ambele sensuri: utilaje, camioane și capete tractor, vehicule comerciale, vehicule speciale, echipamente industriale și alte încărcături speciale. După ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, transportul nu mai este intracomunitar: apar formalități vamale, documente suplimentare și termene de procesare care se verifică separat, în funcție de tipul mărfii și de proiect.
Ce transportăm pe această rută
- Utilaje de construcții și agricole
- Camioane și capete tractor
- Vehicule comerciale și utilitare
- Vehicule speciale și 4x4
- Echipamente și mașini industriale
- Vehicule neînmatriculate
- Componente și structuri
- Alte încărcături speciale
Ce s-a schimbat după Brexit
Transportul România-Anglia (UK) nu mai este o simplă cursă intracomunitară. Marfa trece printr-un regim vamal: declarație de export din UE, declarație de import în UK (sau invers), clasificare tarifară, dovada originii acolo unde e cazul și, în funcție de tipul mărfii, controale suplimentare.
Pentru vehicule și utilaje se adaugă documentele care atestă proprietatea și valoarea. Pentru marfă nouă, factura comercială. Pentru marfă second-hand, actele de achiziție.
Ce înseamnă asta practic
Înseamnă că termenul de organizare e mai lung și că datele trebuie să fie corecte de prima dată. O declarație vamală greșită nu se corectează la vamă - se blochează acolo. De aceea, pe această rută, cerem informații mai detaliate decât pe oricare alta și le verificăm înainte de plecare.
Am scris un ghid separat despre transportul RO-UK după Brexit, cu documentele necesare și pașii concreți.
- Regim
- vamalnu mai e transport intracomunitar
- Traversare
- feribot / tunelCalais-Dover sau alte puncte
- Documentație
- verificată separatper tip de marfă și proiect
- Termen
- mai lungfață de transportul intracomunitar
- Asigurare
- CMR, acoperire Europafranșiză zero
- Sensuri
- ambeleRO - UK și UK - RO
Ambele sensuri. Transportăm din Anglia (UK) în România și din România în Anglia (UK). Dacă aveți marfă pe sensul de întoarcere, spuneți-ne - o cursă dus-întors bine planificată costă pe fiecare sens mai puțin decât două curse separate.
Ce mărci de utilaje și vehicule aducem din Anglia (UK)
Marea Britanie are producție proprie puternică de utilaje de construcții și agricole. Marca ne spune ce să căutăm în fișa tehnică; decizia de transport o dau dimensiunile reale.
Utilaje de construcții
JCB se produce în Staffordshire, iar piața britanică de utilaje second-hand este una dintre cele mai active din Europa. La utilajele pe șenile contează distribuția masei și lățimea șenilelor.
JCBCaterpillarKomatsuHitachiVolvo CETerexThwaitesKubotaTractoare și utilaje agricole
New Holland produce tractoare la Basildon, iar Massey Ferguson are rădăcini britanice. Roțile duble și accesoriile montate schimbă lățimea față de configurația din catalog.
Massey FergusonJCB FastracNew HollandCase IHCLAASMcConnelBomfordCamioane și vehicule comerciale
Vehiculele britanice au volanul pe dreapta - la transportul pe platformă nu e o problemă, dar contează pentru înmatricularea ulterioară în România.
DAFScaniaVolvoMANMercedes-BenzIvecovolan pe dreaptaUtilaje de manipulare și platforme de lucru
Nacelele și platformele au brațe care se transportă pliate, iar înălțimea rezultată pe platformă este prima cifră verificată.
JLGGenieNiftyliftManitoustivuitoarenaceleGeneratoare și echipamente industriale
Marea Britanie este un furnizor important de grupuri electrogene și echipamente de închiriat. Pentru ele cerem masa, punctele de ridicare și metoda de încărcare.
FG WilsonAggrekoPerkinsgrupuri electrogenecompresoareVehicule speciale și autospeciale
Autospeciale, vehicule tehnice, 4x4 și vehicule municipale - inclusiv două unități pe aceeași cursă.
autospecialevehicule tehnice4x4vehicule municipaleAți cumpărat un utilaj din Anglia? Aici se începe cu vama, nu cu camionul
Marea Britanie nu mai este stat membru al Uniunii Europene. Asta schimbă ordinea pașilor: întâi se lămurește partea vamală, apoi se programează cursa.
- Linkul anunțului sau al licitației
- Postcode-ul de încărcare și destinația din România
- Factura sau documentul de vânzare
- Cine face declarația de export din UK
Dacă nu știți cine face declarația de export, spuneți-ne - este primul lucru pe care îl clarificăm, pentru că fără ea marfa nu iese din țară.
Aveți nevoie de un număr EORI. Pentru importul în România, firma cumpărătoare are nevoie de cod EORI. Se obține o singură dată și rămâne valabil - dar dacă lipsește în ziua descărcării, marfa așteaptă. Ghid: transport UK după Brexit
Volanul pe dreapta. La transportul pe platformă nu contează, pentru că vehiculul nu circulă pe roți proprii. Contează însă pentru înmatricularea ulterioară în România - verificați condițiile înainte de a cumpăra.
Zone de încărcare și descărcare în Anglia (UK)
Lucrăm cu orice adresă, dar aceste zone apar cel mai des în cererile primite.
În România încărcăm și descărcăm în toate regiunile - pornim din Gilău, județul Cluj, pe coridorul E60. Vezi acoperirea națională.
Cu ce transportăm pe ruta Anglia (UK) - România
Cifrele de mai jos provin din cărțile de identitate ale vehiculelor, nu din fișe de producător.
MAX Trailer MAX100
Ideal pentru: utilaje grele și echipamente peste 30 t; încărcături lungi până la 17,90 m și late până la 3,00 m.
4 axe13,40 - 17,90 m2,54 - 3,00 mMMA tehnică 50 tsuspensie pneumaticăKässbohrer SOK21
Ideal pentru: camioane, capete tractor și utilaje înalte care nu încap în gabarit pe altă platformă.
3 axe13,60 - 17,10 mînălțime 4,00 msarcină utilă 24,0 tHOEDLMAYR H7000 XP
Ideal pentru: camion și vehicul 4x4 în aceeași cursă, autoutilitare și vehicule speciale. Operăm unități identice, deci două transporturi pot rula în paralel.
3 axe9,75 - 11,25 mrampe hidraulicesarcină utilă aprox. 16,9 tNL REMA TRIAS 813-240
Ideal pentru: mai multe capete tractor odată, utilaje agricole și mărfuri înalte - platforma coboară la 0,90 m.
3 axe11,20 mplatformă la 0,90 msarcină utilă aprox. 16,5 tSarcina utilă efectiv utilizabilă depinde de capul tractor, de repartiția pe axe și de traseu. Când ansamblul depășește masele sau dimensiunile maxime admise, se circulă cu autorizație specială de transport - o obținem noi. La transportul spre și dinspre Marea Britanie, dimensiunile ansamblului contează și pentru rezervarea pe feribot sau prin tunel. Cum funcționează AST
Cât costă și cât durează un transport Anglia (UK) - România
Prețul
Față de o rută intracomunitară, la UK se adaugă două lucruri care nu există în UE: traversarea Canalului și formalitățile vamale. Ambele intră în preț și le comunicăm separat, nu ascunse în tarif.
- Distanța și traseul efectiv, nu cel de pe hartă
- Traversarea cu feribotul sau prin tunel
- Formalitățile vamale de export și de import
- Masa și dimensiunile în configurația de transport
- Semiremorca necesară și modul de încărcare
- Autorizațiile pe fiecare țară tranzitată
Termenul
Un transport din Marea Britanie durează mai mult decât unul intracomunitar comparabil, iar diferența vine aproape integral din vamă și din traversare, nu din kilometri.
Documentele înainte de camion. Declarația de export din UK, documentul de tranzit și codul EORI se pregătesc înainte de a programa cursa. Un camion ajuns la terminal fără documente complete nu se îmbarcă.
Primiți un termen ferm în ofertă, nu un interval. Ghid: transport UK după Brexit
Documentele transportului
Ce însoțește marfa și cine răspunde de fiecare document.
Scrisoarea de trăsură CMR
Documentul transportului internațional. Pe baza lui funcționează și acoperirea CMR - 200.000 € pe eveniment, franșiză zero, până la 2.000.000 € la cerere.
Codul UIT - RO e-Transport
Necesar la intrarea mărfii în România. Codul îl generează expeditorul sau beneficiarul; noi verificăm că șoferul îl are înainte de plecare și transmitem datele GPS pe toată durata cursei.
Formalitățile vamale
Marea Britanie nu mai este stat membru UE, deci transportul cere declarație de export din UK, document de tranzit până la destinație și cod EORI pentru firma din România. Se pregătesc înainte de programarea cursei.
Cum se organizează un transport internațional
Aceiași nouă pași, cu o diferență: la transportul internațional, condițiile de autorizare se verifică pentru fiecare țară tranzitată, nu o singură dată.
Analizăm încărcătura
Pornim de la datele reale: masă, lungime, lățime, înălțime, fotografii. La utilajele grele verificăm și centrul de greutate, ampatamentul, punctele de sprijin și garda la sol.
Alegem configurația
Cap tractor + semiremorcă + număr de axe + rampe + extensii + poziționarea încărcăturii. Obiectivul nu e ca marfa "să încapă", ci ca ansamblul să fie corect pe toată durata drumului.
Verificăm traseul
Poduri, pasaje, restricții de masă, înălțime și lățime, lucrări în desfășurare, accesul efectiv în punctele de încărcare și descărcare.
Stabilim autorizarea
Dacă masele sau dimensiunile ansamblului depășesc limitele legale, verificăm ce autorizații sunt necesare pe traseul respectiv și în ce termen se pot obține.
Organizăm escorta
Când configurația o cere, stabilim însoțirea în funcție de gabarit și de condițiile impuse pe traseu.
Verificăm documentele și codul UIT
Scrisoare de trăsură CMR, documentele mărfii și - pentru transporturile internaționale și cele naționale de bunuri cu risc fiscal ridicat - codul UIT din sistemul RO e-Transport. Codul îl generează expeditorul sau beneficiarul, dar noi verificăm că șoferul îl are înainte de plecare și transmitem datele GPS pe toată durata cursei. Cum funcționează.
Încărcăm și fixăm marfa
Rampe hidraulice, platformă extensibilă, macara sau soluția potrivită proiectului. Încărcătura se poziționează pentru distribuția corectă a sarcinii pe axe și se fixează.
Transportăm
Pe traseul stabilit, în condițiile autorizate. Rămâneți în legătură cu aceeași persoană de la ofertă până la descărcare.
Livrăm la destinație
În România, într-un stat din Uniunea Europeană sau în Anglia, conform comenzii de transport.
Aveți un camion defect sau accidentat în Anglia (UK). Pentru camioane, capete tractor și vehicule comerciale care nu se mai deplasează pe roțile proprii avem o pagină separată, cu procedura de evaluare, fotografiile necesare și metodele de încărcare. Vezi transportul camioanelor defecte și accidentate.
Aveți marfă pe ruta Anglia (UK) - România?
Trimiteți adresa de încărcare, destinația și datele mărfii. Răspundem cu un preț ferm și cu termenul realist, nu cu un interval.
Ce se întâmplă după ce trimiteți datele
Verificăm încărcătura
Masa, dimensiunile și geometria - ce se vede în fotografii contează la fel de mult ca cifrele.
Stabilim configurația
Cap tractor + semiremorcă + poziționare + mod de încărcare.
Analizăm traseul și autorizarea
Restricții, poduri, pasaje, escortă - înainte să dăm un preț, nu după.
Primiți oferta
Cu ce trailer, în ce condiții și ce include prețul.
Nu aveți toate datele? Trimiteți marca, modelul, seria sau VIN-ul și câteva fotografii. Vă spunem noi ce mai este necesar.
Preferați să vorbiți? 0748 046 455 | WhatsApp | contact@olspedition.ro
Întrebări frecvente
Ce documente sunt necesare pentru transportul în Anglia?
Pe lângă scrisoarea de transport CMR: factura comercială sau actele de achiziție, descrierea și valoarea mărfii, clasificarea tarifară, iar pentru vehicule dovada proprietății. Declarațiile vamale de export și import se întocmesc separat. Lista exactă depinde de tipul mărfii - o stabilim la începutul proiectului. Documente necesare.
Cât durează mai mult decât un transport în UE?
Suplimentar față de timpul de drum apar procesarea vamală la ieșire și la intrare și, în funcție de punct și de perioadă, timpi de așteptare la traversare. Termenul concret îl comunicăm odată cu oferta, după ce știm tipul mărfii.
Transportați vehicule neînmatriculate în UK?
Da, în aceleași condiții ca în UE din punct de vedere al transportului - vehiculul călătorește ca marfă. Diferă partea vamală, care se pregătește separat.
Aveți curse și pe sensul UK - România?
Da, în ambele sensuri. Marfa uzuală pe sensul acesta: utilaje, vehicule comerciale și echipamente achiziționate din Anglia.
Cine se ocupă de formalitățile vamale?
Le organizăm ca parte a proiectului, prin comisionar vamal. Dumneavoastră ne furnizați documentele mărfii; noi ne ocupăm de întocmirea și depunerea declarațiilor.
Se poate transporta marfă agabaritică în UK?
Da, cu mențiunea că se adaugă condițiile de autorizare aplicabile pe teritoriul britanic, distincte de cele din statele UE tranzitate. Se verifică pentru fiecare proiect în parte.
Ce mărci de utilaje aduceți din Anglia (UK)?
Analizăm transportul pentru utilaje JCB, Caterpillar, Komatsu, Hitachi, Volvo CE, Terex și Thwaites, tractoare Massey Ferguson, JCB Fastrac, New Holland și Case IH, nacele JLG, Genie sau Niftylift, generatoare FG Wilson și Aggreko, precum și camioane DAF, Scania, Volvo, MAN și Mercedes-Benz.
Vehiculul are volanul pe dreapta. Este o problemă la transport?
Nu, pentru că vehiculul se transportă pe platformă și nu circulă pe roți proprii. Volanul pe dreapta contează însă pentru înmatricularea ulterioară în România - verificați condițiile înainte de a cumpăra, nu după ce marfa a ajuns.
Ce este codul EORI și îmi trebuie?
Este numărul de identificare folosit în operațiunile vamale. Pentru importul unei mărfi din Marea Britanie, firma cumpărătoare din România are nevoie de cod EORI. Se obține o singură dată și rămâne valabil, dar dacă lipsește în ziua descărcării marfa așteaptă.
Cum se traversează Canalul - cu feribotul sau prin tunel?
Ambele variante sunt posibile, iar alegerea se face în funcție de dimensiunile ansamblului, de punctul de încărcare și de disponibilitate. Pentru transporturile agabaritice, rezervarea se face din timp, pentru că locurile pentru gabarite mari sunt limitate.
Ce autorizații sunt necesare pentru un transport agabaritic în Marea Britanie?
Transportul care depășește limitele legale circulă în UK pe baza notificării și, după caz, a autorizației pentru transport special, la care se adaugă autorizațiile pentru fiecare țară tranzitată din Uniunea Europeană și pentru România. Ne ocupăm noi de toate.
Am doar linkul anunțului. Este suficient pentru o ofertă?
Este suficient pentru a începe analiza. Trimiteți linkul, postcode-ul din UK și destinația din România. Dacă anunțul nu conține dimensiunile reale, vă spunem exact ce trebuie cerut vânzătorului.